Alege limba romana english

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează în perioada 15-17 decembrie 2017, în Parcul Kiseleff din Capitală, cea de-a treia ediție a evenimentului „Crăciunul copiilor”, un eveniment pentru copii de toate vârstele.

Sute de ghirlande, globuri și steluțe luminează calea celui mai așteptat musafir, Moș Crăciun, care sosește cu sania trasă de reni, pentru a-i cunoaște pe copiii din București și a le asculta dorințele pentru seara de Ajun. Iar bunul Moș Crăciun nu călătorește singur. Odată cu sania magică au părăsit Laponia o mulțime de spiriduși talentați, care sosesc cu un tren de poveste, pe șine din nori și gheață.

Trenul Crăciunului oprește în stația Kiseleff vineri, 15 decembrie și va rămâne în parc timp de trei zile, spiridușii fiind pregătiți să întâmpine publicul cu un program special, revizuit ca urmare a declarării intervalului 14 - 16 decembrie ca perioadă de doliu național.

Astfel, pe data de 15 și 16 decembrie, micuții oaspeți, însoțiți de părinți sau bunici, vor putea vizita căsuța Moșului și cele două vagoane ale spiridușilor, vagonul de creație și vagonul de dormit, unde au loc ateliere de creativitate, lecturi și audiții de povești în tihnă.

Duminică, 17 decembrie, publicul este invitat să celebreze „Crăciunul copiilor” în clinchet de clopoței și colinde, cu ocazia deschiderii programului muzical în stația Kiseleff. Scena răsună de dimineață până pe înserat, concertele prevăzute pentru primele două seri ale evenimentului (15 și 16 decembrie) fiind reprogramate duminică, în prima parte a zilei.

15 – 17 decembrie: Ateliere și lecturi

În vagonul de creație s-au îmbarcat spiriduși experți în împachetarea cadourilor și buni cunoscători ai ocupațiilor din vechime. Aceștia aduc cu ei ateliere de decorațiuni și meșteșuguri dintre cele mai diverse: pictură, olărit, țesut la gherghef sau fierărie. Spiridușii-păpușari sosesc și ei, pentru a-i învăța pe copiii să construiască personaje din hârtie.

Vagonul de dormit este de asemenea pregătit pentru „PovesTIC” – o aplicație de povești audio pentru copii, care va putea fi testată pe durata evenimentului. Înregistrate de actorii Teatrului Ion Creangă și produse în colaborare cu Teatrul Național Radiofonic, poveștile din cadrul aplicației se înscriu în familia vechilor basme românești, populate de prinți și fete de împărat, zmei și zâne, eroi cu stea în frunte și lupi năzdrăvani.

Tot aici, în vagonul de dormit, se desfășoară și atelierul-lectură propus de Editura Pandora M. Unul dintre cele mai îndrăgite titluri din oferta de carte a editurii, „Ploaia curcubeu”, de Andreea Iatagan, face subiectul unui atelier despre dorințe magice, care va avea loc pe data de 16 și 17 decembrie, în prezența autoarei.

17 decembrie: Colinde vechi și noi, pași de dans și haine de sărbătoare

Spiridușul-maestru de ceremonii, Șerban Copoț, va fi prezent duminică în stația Kiseleff, pentru a spune povestea alaiurilor și cetelor care vizitează „Crăciunul copiilor” anul acesta.

Sosesc colindători de departe: Clubul vedetelor „Muguri de folclor” și Ansamblul folcloric studențesc „Românașul” (Cluj-Napoca), Ansamblul „Săpânțana” (Săpânța) și Ansamblul „Stelele Bihorului” (Oradea), dar și din Capitală: Alina Sorescu și ceata ei de pici, Corul de copii Radio, Corul de copii Bravissimo, Grupul de muzică medievală „Truverii”, Ansamblul Doinița și Trupa Școlii de dans românesc „Larisa şi Marin Barbu”.

Evenimentul se desfășoară în regim gratuit. Accesul la activitățile din cele două vagoane – vagonul de creație și vagonul de dormit – se realizează în limita locurilor disponibile, conform programului / orarului de călătorie afișat. Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe Facebook.com/CraciunulCopiilor.

Poftiți în vagoane!


Persoană de contact pentru informații suplimentare:
Anca Scurtu
tel 0723 513 338
anca.scurtu@teatrulioncreanga.ro
 


CRĂCIUNUL COPIILOR | Organizator: Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă | Partener principal: Primăria Sectorului 1 – București | Parteneri: Editura Pandora M, SlooP | Eveniment recomandat de: Itsy Bitsy, Radio București FM, Radio România Cultural | Parteneri media: Agerpres, Blitz TV, Business Review, Șapte Seri, SmartWoman, Parents, ArtLine.ro, IQool, Copilul.ro, GoKid, 9vremparinti, Clubul Bebelușilor, Timpul Cireșelor, Agenda Culturală pentru Copii, Roata Mare | Monitorizare media: mediaTRUST.

 

 

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga