Alege limba romana english

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, celebrează Ziua Internațională a Copilului – 1 Iunie prin evenimentul online „Spectacole de poveste găzduite de Teatrul Ion Creangă”, o inițiativă care readuce în atenția publicului o selecție de spectacole prezentate la București în perioada 2015-2017, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii (FITC).

Evenimentul se desfășoară în perioada 30 mai – 1 iunie, online, pe FB.com/TeatrulIonCreanga, unde vor fi transmise producții realizate de teatre și companii de artele spectacolului din diferite colțuri ale lumii. Astfel, micuții spectatori din Capitală și nu numai sunt invitați să vizioneze spectacole din Rusia (Teatrul Ceh), Italia (Teatrul Principio Attivo), Argentina (Circul Mandragora) – sau din programul artiștilor din Cluj-Napoca (MiniReactor).


Programul transmisiunilor online

Sâmbătă, 30 mai, ora 11:00, „Baloanele jucăușe”, Teatrul Ceh, Rusia (+6 ani)
Duminică, 31 mai, ora 11:00, „Forme”, MiniReactor, Cluj-Napoca (+2 ani)
Luni, 1 iunie, ora 11:00, „Circul Mandragora”, Circul Mandragora, Argentina (+6 ani)
Luni, 1 iunie, ora 18:00, „Povestea unui om și a umbrei sale”, Teatrul Principio Attivo, Italia (+5 ani)


Toate înregistrările vor putea fi accesate timp de 24 de ore de la publicare.


Baloanele jucăușe (Teatrul Ceh) Vesel și fascinant, spectacolul le deschide copiilor o poartă spre lumea fanteziei. Alături de personajul principal, un balon care călătorește din poveste în poveste, ne vom trezi la tropice, în lumea subacvatică, în lumea basmelor rusești sau chiar în cosmos. Spectacolul a fost inclus în programul ediției FITC din anul 2017.



Forme (MiniReactor) Pornind de la forme și imagini abstracte, descoperim treptat stereotipul formelor uzuale. Ingredientele? Puțină imaginație, o doză de curiozitate, voie bună în exces și minim doi prieteni. Se amestecă toate bine, bine, și iată o nouă lume FORMidabilă pentru cei mici. Un spectacol prezentat în cadrul ediției FITC din anul 2017.



Circul Mandragora Numere muzicale cu instrumente neconvenționale, acrobații în aer și jonglerii inedite conturează un spectacol în care circul devine poezie. Cu tușe fine de comedie și o poveste captivantă, spectacolul prezentat de artiștii argentinieni în FITC 2015 amuză copii și adulți deopotrivă.

Povestea unui om și a umbrei sale (Teatrul Principio Attivo)Un desen alb-negru, un film mut cu doi actori în carne și oase, care interacționează într-o cameră cu pereți din cărămizi imaginare. Prezentat în cadrul ediției FITC 2015, spectacolul non-verbal „Povestea unui om și a umbrei sale”, aduce în fața tinerilor spectatori eterna poveste despre lupta dintre bine și rău, întuneric și lumină.


Organizat de Teatrul Ion Creangă începând cu anul 2005, FITC – Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești” este un program complex de educație teatrală, culturalizare și formarea gustului estetic al celor mai mici spectatori prin intermediul spectacolelor de teatru. Festivalul se adresează într-o mare măsură și creatorilor profesioniști ai spectacolelor pentru copii, cadrelor didactice și părinților, specialiștilor implicați în educarea tinerei generații.

 

 

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga