Alege limba romana english

Luna APRILIE aduce noi întâlniri cu poveștile și personajele voastre preferate de la Teatrul Ion Creangă, dar și două surprize: o reluare muzicală și o premieră selenară.

Sâmbătă, 14 aprilie, după o absență îndelungată, cei patru clovni din Muzicalia, ștrengarii Hanso și Lora, aprigul Morbus și Consi – clovnul orchestră, revin pe scenă. Pus în scenă de Ștefan Ruxanda după o idee originală, spectacolul „Clowns aduce laolaltă elemente de teatru și circ, dar și o întreagă familie de instrumente muzicale, într-o demonstrație de virtuozitate care transformă și cea mai ursuză privire a lui Morbus într-un zâmbet larg.

Iar dacă weekendul începe în Muzicalia, nu se poate încheia altundeva decât… pe lună! Gondola spațială a Teatrului Ion Creangă pornește duminică, 15 aprilie, într-o nouă aventură, de data aceasta prin lumea farselor hazlii, cu ocazia premierei spectacolului „Pantalone în lună. Senior Pantalone și servitorul său, Arlechino, călătoresc în spațiu, iar ce vor găsi acolo întrece toate așteptările. Bătrânii întineresc, cei mici le poruncesc celor mari, iar foamea cea mai aprigă se potolește cu un miros delicios!

Parcurgeți programul lunii APRILIE, pregătiți-vă jurnalul de vizionări și rezervați-vă locuri din timp! Biletele pentru spectacole sunt disponibile online, pe entertix.ro sau la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă din Piața Amzei nr. 13.

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga