Alege limba romana english

Teatrul Ion Creangă anunță reluarea spectacolelor din programul TIC JUNIOR  (peste 6 ani) pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din toamna aceasta.

Începând cu weekendul 23-24 octombrie pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” se pot vedea trei super-producții care aduc laolaltă ingredientele unei experiențe de neratat pentru copii: aventuri extraordinare, personaje memorabile și o poveste în care binele triumfă – cu umor, candoare și curaj.



Sâmbătă, 23.10, ora 11:00 / Supereroii revin!

Lumea cărților și lumea virtuală sunt conectate: de fiecare dată când un copil renunță să mai citească și alege să-și petreacă timpul jucându-se online, un personaj dispare în Valea Uitării. Sub această amenințare, eroii din basme încearcă să reașeze universul poveștilor în echilibru. Însă, pe măsură ce lupta se întețește, o nouă misiune chiar mai importantă – salvarea timpului petrecut în familie – îi va transforma pe protagoniștii noștri în adevărați supereroi.



Duminică, 24.10, ora 11:00 / Vrăjitorul din Oz

Îndrăgita poveste a lui Dorothy, Toto și a prietenilor lor pe drumul din cărămizi galbene a fost transpusă într-un spectacol muzical antrenant. La mai bine de 100 de ani de la publicare, „Vrăjitorul din Oz” continuă să emoționeze și să fascineze, mesajul său fiind o sursă de inspirație pentru copii și adulți deopotrivă: cu încredere și determinare orice obstacol poate fi depășit.



Duminică, 31.10, ora 11:00 / O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin

Spectacolul spune povestea lui Aladin așa cum aceasta ni s-a transmis din vechime, din basmele și legendele celor O mie și una de nopți. Astfel, Aladin – eroul nostru – este un copil fericit, un copil cu stea în frunte care nu acceptă nefericirea celor din jur. Iar drept recompensă i se dăruiește lampa care îi era predestinată. Nu are doar trei dorințe, ele sunt infinite, dar el știe să folosească lampa cu înțelepciune.


Vă așteptăm la spectacolele susținute pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, partener al Teatrului Ion Creangă, fără de care spectacolele nu ar putea fi prezentate copiilor, dar și întregii familii.


Accesul în sala de spectacol este permis – în cazul adulților – doar în baza prezentării Certificatului digital COVID, ca dovadă a vaccinării sau trecerii prin boală. Pentru copiii cu vârsta sub 12 ani accesul la spectacole nu este condiționat de prezentarea vreunui document medical.

 

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga