Alege limba romana english

La cumpăna dintre ani, Teatrul Ion Creangă călătorește peste mări şi ţări, până în Hong Kong, cu spectacolul „Pernuța somnoroasă”, o producție adresată micuților spectatori-visători cu vârsta sub 3 ani.

Un spectacol despre percepție, imagini, sentimente și noi moduri de joacă, pus în scenă de Carmen Palcu Adam și Voicu Hetel, „Pernuța somnoroasă” a avut premiera în decembrie 2016, fiind una dintre cele mai îndrăgite producții dedicate copiilor mici din repertoriul Teatrului Ion Creangă.

Mini-turneul, pregătit la invitaţia Guvernului Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, include 9 reprezentații care vor avea în loc în perioada 28 decembrie 2018 – 1 ianuarie 2019, în patru săli de spectacole: Teatrul Black Box, Teatrul Kwai Tsing, Teatrul Black Box – Centrul Civic Tai Po şi Sala de Activităţi Culturale Primăria Tuen Mun.

Programul va fi completat de un workshop special, susţinut de cele 2 protagoniste ale spectacolului „Pernuţa somnoroasă”, actrițele Andreea Gaica și Andra Mirescu. Workshopul va avea loc pe data de 31 decembrie, la Teatrul Black Box - Centrul Civic Tai Po.

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga