Alege limba romana english

La începutul lunii decembrie, Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează o nouă ediție a Campaniei de donații „Teatru în ghetuțe”, o sesiune intensivă de inițiere și perfecționare în domeniul faptelor bune.

Campania se desfășoară în perioada 1 decembrie și 3 – 8 decembrie a.c., în mai multe centre de colectare, unde se vor aduna donații – articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, cărți, rechizite și jucării – pentru copiii care provin din familii aflate pe stradă.

Donațiile colectate în cadrul campaniei vor ajunge la cei 100 de copii, cu vârsta cuprinsă între 5 luni și 18 ani, aflați în evidența Asociației Samusocial, o asociație care sprijină prin acțiunile și proiectele sale persoanele fără adăpost. Darurile vor fi oferite în cadrul unui eveniment special, organizat duminică, 9 decembrie, de Teatrul Ion Creangă, cu sprijinul asociației.

Toți spiridușii faptelor bune – de la cei pici la bunici – care doresc să aducă bucurie în viața unor copii mai puțin norocoși, sunt invitați să urmeze pașii de mai jos:

1. Gândește-te ce-ai vrea și ce ai putea să dăruiești: jucării, cărți, hăinuțe sau încălțări.
2. Găsește pe hartă adresele centrelor de colectare, verifică programul și alege cea mai potrivită zi pentru o faptă bună.

3. Trăiește din plin bucuria de a dărui! Ia cu tine lucrurile pe care vrei să le donezi și fă o plimbare până la unul din centrele care vor fi deschise pe 1 decembrie și 3-8 decembrie.

Și micuții care oferă donații vor avea parte de o surpriză. Aceștia sunt invitați să participe la atelierele de decorațiuni de iarnă, susținute în regim gratuit în cadrul campaniei, dar și să asculte povești în lectura actrițelor Cerasela Popescu și Alexandrina Halic, care le vor explica cât de important este să devii un spiriduș pentru toți cei care au nevoie de ajutor.  

Programul Campaniei

1 decembrie @ Parcul Regele Mihai I (Herăstrău)
Intrarea Charles de Gaulle
12:00 - 18:00, Colectarea donațiilor și program de ateliere

3 decembrie @ Sediul administrativ TIC
16:00 - 20:00, Colectarea donațiilor
16:00 - 18:00, Atelier de felicitări, coordonator Delia Ionescu
18:00 - 20:00, Atelier de decorațiuni, coordonator Marcela Andrei

4 decembrie @ Sediul administrativ TIC
16:00 - 20:00, Colectarea donațiilor
16:00 - 18:00, Atelier de decorațiuni, coordonator Delia Ionescu
18:00 - 20:00, Atelier de decorațiuni, coordonator Marioara Sterian

5 decembrie @ Sediul administrativ TIC
16:00 - 20:00, Colectarea donațiilor
16:00 - 18:00, Atelier de construit păpuși, coordonator Cornelia Pavlovici
18:00 - 20:00, Atelier de decorațiuni, coordonator Delia Ionescu

6 decembrie @ Sediul administrativ TIC
16:00 - 20:00, Colectarea donațiilor
16:00 - 18:00, Atelier de decorațiuni, coordonator Delia Ionescu
18:00 - 20:00, Atelier de decorațiuni, coordonator Marcela Andrei

7 decembrie @ Sediul administrativ TIC
16:00 - 20:00, Colectarea donațiilor
16:00 - 18:00, Atelier de decorațiuni, coordonator Delia Ionescu
18:00 - 20:00, Atelier de decorațiuni, coordonator Marioara Sterian

8 decembrie, Sala Mică TIC
11:00 - 13:00, Colectarea donațiilor
16:00 - 20:00, Colectarea donațiilor
----
11:00 - 12:00, Atelier de decorațiuni, coordonator Delia Ionescu
12:00 - 13:00, Lectură de povești, cu actrița Cerasela Popescu
16:00 - 19:00, Atelier de decorațiuni, coordonator Delia Ionescu
19:00 - 20:00, Lectură de povești, cu actrița Alexandrina Halic

Adresele centrelor de colectare:

  • Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) – Intrarea Charles de Gaulle
  • Sediul Administrativ TIC - Str. General Constantin Budișteanu, nr. 24, Sector 1
  • Sala Mică TIC - Str. Biserica Amzei, nr. 21-23, Sector 1


Persoană de contact:
Alexandra Mihăilă - Coordonator proiecte
alexandra.mihaila@teatrulioncreanga.ro
nr. tel. 0727 205 684.

 

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga