Alege limba romana english
30, 31 ianuarie & 1 februarie 2015
Centrul Național al Dansului ‒ București
 
 
 Artele nu țin cont de vârstă, ci de curiozitate
 

Zilele Small size  îi aduc împreună pe cei mai mici copii, pe părinții și pe educatorii lor pentru a recunoaște importanța și valoarea artelor în viața fiecăruia, încă de la naştere. 

Evenimentul, organizat în premieră, va avea loc în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2015 în numeroase orașe din lume (din Helsinki până în Madrid, din Londra până în Salzburg, din București până în Ciudad de Mexico). Activitățile vor fi susținute simultan, anual, în ultimul weekend din luna ianuarie, pentru a crea un eveniment mondial unic.

Pentru a sărbători Zilele Small size, Teatrul Ion Creangă prezintă TIC PITIC – un showcase al spectacolelor concepute special pentru cei mai mici spectatori. Cele mai recente premiere, dar şi cele mai apreciate spectacole care fac parte din Programul „Educaţia Timpurie. Teatru pentru 0-6 ani” pot fi văzute dintr-o suflare. Sunt şase spectacole care îşi propun să dezvolte creativitatea copiilor, pofta de poveşti şi fascinaţia faţă de lumea care îi înconjoară. Maratonul spectacolelor pentru pitici este găzduit de Centrul Naţional al Dansului – București, Sala Stere Popescu (Blvd. Mărășești, nr. 80-82).

Zilele Small size sunt un eveniment al Asociației Internaționale Artistice Small size, fiind inclus în activitatea extinsă din cadrul „Small size, performing arts for early years”, un proiect finanțat de Programul Uniunii Europene – Europa Creativă 2014-2018. O rețea europeană cu 17 parteneri, proiectul include teatre și centre culturale care implementează programe de cercetare artistică în domeniul teatrului pentru copii, dezvoltând competențe specifice în artele spectacolului pentru Educația Timpurie, stabilind relații și parteneriate între țări, cetățeni și generații, și susținând dreptul copiilor la o „cetățenie culturală”.


 
PROGRAM TIC PITIC - ZILELE SMALL SIZE
Centrul Național al Dansului - București Sala Stere Popescu (Blvd. Mărășești, nr. 80-82)
Vineri, 30 ianuarie
Ora 10.00  ‒ Cocos
Orele 17.00 & 19.00 ‒ Semințe-Semi
Sâmbătă, 31 ianuarie
Orele 10.00 & 12.00 ‒ Iglu
Orele 16.00 & 18.00 ‒ LalalaDodo
Duminică, 1 februarie
Orele 10.00 & 12.00 – În Parc
Orele 16.00 & 18.00 – Pinguinii melomani

Biletele sunt disponibile la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă – Piața Amzei, nr. 13, sau în rețeaua Eventim, online, pe website-ul www.eventim.ro, și la sediul magazinelor partenere: Germanos, Domo, Vodafone, Orange, Librăriile Cărturești și Humanitas.
 

 

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga